Mineri in somaj
Publicat de Cosmin Meca, 18 mai 2015, 09:25
Minerii de la Cariera Husnicioara rămân în șomaj tehnic până la sfârșitul acestei luni. Măsura a fost luată de conducerea Complexului Energetic Oltenia pe fondul lipsei unei pieţe de desfacere a cărbunelui, la Unitatea Minieră de Carieră Husnicioara fiindt stocuri suficiente în depozite. În şomaj tehnic vor intra şi restul minerilor şi personalul TESA, însă la sfârşitul lunii mai, respectiv la începutul lunii iunie. În prezent, la nivelul Diviziei Miniere a Complexului Energetic Oltenia se poartă discuţii pentru încheierea unui contract cu Regia de Activităţi Nucleare şi Apă Grea, pentru o cantitate de 30.000 de tone de cărbune.