Mineriadele, istorie și contradicții
Publicat de Cosmin Meca, 22 ianuarie 2019, 13:00
Sub pretextul apărării „valorilor revoluţionare”, sau pentru a-şi impune prin forţă revendicările, de patru ori minerii din Valea Jiului au venit la Bucureşti, în 1990 şi 1991, şi încă de două ori, în 1998 şi 1999, minerii au pornit în marş spre capitală. Mii de oameni au fost afectați de violenţe direct, unii iremediabil, iar cele mai multe acte de abuz au rămas nesancţionate în justiţie. În urma mineriadelor, zeci de mii de români au emigrat, iar România, izolată, şi-a pierdut credibilitatea în plan internaţional.
În cursul violenţelor din timpul celor şase mineriade, centrul Bucureştiului a fost ocupat de mineri, au fost asediate sediile Guvernului, Televiziunii Române, devastate sediile partidelor politice, prefecturilor, a Universităţii Bucureşti şi gările din Petroşani, Vulcan şi Craiova, s-a intrat în forţă în redacţiile presei de opoziţie şi în sediul Camerei Deputaţilor, au fost deturnate garnituri de tren. În cursul violenţelor au murit patru persoane şi au fost rănite multe sute de oameni, reţinuţi ilegal sute de cetăţeni, agresaţi lideri politici, miniştri, prefecţi, primari, militari, poliţişti sau simpli civili şi luaţi prizonieri 2000 de jandarmi chemaţi să restabilească ordinea.
Prima mineriadă: 28-29 ianuarie 1990
Imediat după evenimentele din decembrie 1989 se constituise Consiliul Frontului Salvării Naţionale, pe care Ion Iliescu, în calitate de preşedinte, îl prezentase la început drept un guvern tranzitoriu cu misiunea de a gestiona problemele curente ale ţării. În sedinţa din 23 ianuarie 1990, conducerea CFSN hotărăşte însă transformarea acestuia în partid şi participarea la alegeri. Şi tot atunci, Ion Iliescu lanseaza conceptul „democraţiei originale”, era vorba despre „pluripartidism”, dar în cadrul FSN-ului, cu o conducere unică. În semn de protest, mai multi intelectuali şi disidenţi cooptaţi în conducerea CFSN îşi anunţă retragerea.
În ziua de duminică, 28 ianuarie 1990, opozitia reprezentă de partidele istorice – Partidul Naţional Ţărănesc-Creştin Democrat, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Social Democrat din România organizeaza un miting uriaş în Piaţa Victoriei pentru a protesta împotriva participării FSN la alegeri. În paralel, FSN organizează, tot în Piaţa Victoriei, o contra manifestaţie susţinută de muncitorii de la IMGB, ICTB, IMMR şi IIRUC, iar toţi cei prezenţi sunt unanimi în a-i batjocori pe liderii partidelor istorice. Se ţin discursuri împotriva partidelor care vor sa opreasca ascensiunea politica a Frontului Salvării Naţionale şi se scandează: „Moarte intelectualilor!”, „Jos cu fiii de chiaburi şi legionari!”, „Nu vrem ca cei care au stat la căldura în strainatate, să vină acum şi să ne dea lecţii”, „Noi muncim, nu gândim” şi mulţi au drept argumente bâte şi răngi.
De cealaltă parte, la mitingul opoziţiei se ţin discursuri în care se afirmă ideile care se pot citi şi pe pancarde: „Cine a stat cinci ani la ruşi, nu poate gândi ca Bush”, „Nu vrem neocomunism!”, „Ieri Ceauşescu, azi Iliescu!”. Chiar dacă nu a existat intenţia de a se recurge la violenţă, este atacat sediul Guvernului şi se cere demisia acestuia.
La sfârșitul zilei au loc tratative între partidele istorice şi FSN, dar în urma apelurilor lansate prin mass-media de către presedintele CFSN Ion Iliescu, în 29 ianuarie peste cinci mii de mineri din Valea Jiului sosesc în Bucureşti, înarmați cu lanţuri şi bâte pentru a-i reduce la tăcere pe susţinătorii şi conducatorii partidelor istorice. Lor li s-au adăugat alte mii de muncitori aduşi de pe platformele industriale din Bucureşti şi sunt atacate şi distruse sediile PNŢCD şi PNL, iar unii dintre lideri sunt obligaţi să se pună la adăpost de furia minerilor. Petre Roman însuşi vine într-o tanchetă la sediul asediat al PNȚCD pentru a-l proteja pe Corneliu Coposu. Şi sediul cotidianului „România Liberă” fost devastat, iar minerii i-au împiedicat de tipografi să tipărească ziarul.
În urma evenimentelor, Ion Iliescu a fost forţat să constituie Consiliul Provizoriu de Unitate Naţională, în care 50% din locuri erau pentru FSN, iar 50% au fost date partidelor politice reînfiinţate sau nou apărute dupa Revoluţia din 1989.
A doua mineriadă-18 februarie 1990
După doar o lună, acelaşi scenariu se repetă. În data de 18 februarie, mii de oameni s-au adunat în Piaţa Victoriei, pentru a protesta împotriva Securităţii, dar mitingul devenise unul anti-FSN. Oamenii scandau „Securiştii-n mină, să avem lumină!”,„FSN egal PCR!”, iar pe pancarte se putea citi: „Jos comunismul”, „Jos Securitatea”, „Puterea de stat se menţine cu ajutorul Securităţii”, „Nu mai vrem comunişti, securişti şi activişti”, „FSN-işti, aţi furat revoluţia din 17-22 decembrie ’89”.
La un moment dat, în urma unei busculade unii manifestanţi forţează intrarea în sediul Guvernului. În interiorul clădirii se comit violenţe: se sparg geamuri, se distrug mobile şi documente, sunt căutati membrii guvernului, dar nu este găsit decât Gelu Voican Voiculescu, pe atunci viceprim ministru, pe care manifestanții au vrut să îl arunce peste balcon. O parte dintre manifestanţi dezaprobă acţiunea de asediu scandând: „Fără violenţă”.
Seara, în Bucureşti vin circa 4.000 de mineri, „ca să apere democraţia!”. „Acţiunile ortacilor nu au fost violente, pentru ca atât sediul Guvernului, cât şi Piaţa Victoriei erau sub controlul Armatei, şi nu al demonstranţilor” avea să declare Gelu Voican-Voiculescu, într-un interviu pentru „Adevărul” în aprilie 2010. Totuşi, în total sunt bătute zeci de persoane, sunt răniţi 15 militari în termen şi 6 politişti, iar 102 persoane sunt arestate. Dupa restabilirea ordinii de către armată, minerii promit ca vor reveni în Capitală ori de câte ori vor avea loc asemenea incidente.
Ion Iliescu, preşedintele FSN, declara atunci că „elementele turbulente şi infractoare care s-au dedat la acte de violenţă” vor fi aspru pedepsite, iar Biroul Executiv al CPUN condamnă, de asemenea, incidentele şi face apel la luciditate şi liniște, apel care se adresează şi minerilor. Radu Câmpeanu, președintele PNL, declara că demonstraţia a fost deturnată şi manipulată, iar alţi reprezentanţi ai opozitiei şi ai presei independente susţin că a fost vorba de o provocare iniţiată şi condusă de Securitate şi de Guvern.
A treia mineriada: 13-15 iunie 1990
Minerii intervin brutal de această dată, alături de forţele de ordine, împotriva manifestanţiei anticomuniste care bloca de două luni Piaţa Universităţii.
Ca răspuns la chemarea lui Ion Iliescu, în 14 iunie, în Gara de Nord sosesc două garnituri de tren cu 10.000 de mineri din Valea Jiului, conduşi de liderul sindical Miron Cozma, sunt preluaţi de angajaţi ai SRI şi a altor servicii secrete şi orientaţi spre Piaţa Universităţii. Din balconul Guvernului, preşedintele Ion Iliescu îi îndemnă să meargă în Piaţa Universităţii „pentru a face curăţenie”.
Violenţele au lăsat în urmă peste 1000 de victime şi arestaţi ilegal, pagube de mai multe milioane de dolari şi au şocat opinia publică internaţională. După 25 de ani, vinovaţii nu au fost condamnaţi, dar în februarie 2015, dosarul Mineriadei a fost redeschis.
A patra mineriada: 24-28 septembrie 1991
În urma nesoluţionarii unor revendicări sindicale, minerii aflaţi în grevă, care ceruseră prezenţa la Petroşani a primul ministru Petre Roman, decid în 24 septembrie să plece la Bucureşti, în frunte cu Miron Cozma. Anterior, minerii intraseră cu forţa în Primăria Petroşani unde îl agresaseră pe subprefectul Ionel Botoroagă şi pe directorul Regiei Autonome a Huilei, Benone Costinaş. În gara Petrosani solicită trenuri pentru deplasarea la Bucuresti şi fiind refuzaţi, devastează gara, ocupă acceleratul 244 şi deturneaza alte două garnituri de tren. În Petroşani şi Vulcan au loc violenţe, devastări şi incendii.
A doua zi, trenurile cu mineri sunt oprite în Gara Craiova, se anunţase că Petre Roman ar fi dispus să vină aici pentru tratative. Minerii refuză oferta şi îl agresează pe prefectul Ilie Ştefan şi pe generalul maior Ilie Marin şi devastează gara. După toate acestea trenurile pleaca spre Bucureşti unde ajung în dimineaţa zilei de 25 septembrie 1991. Declară că urmaresc schimbarea Guvernului şi a preşedintelui ţării şi pleacă spre sediul Guvernului. Iniţial au fost calmi, Miron Cozma a intrat să discute cu Petre Roman, dar o petardă lacrimogenă, aruncată se pare de un militar, a declanşat furia minerilor care asediază clădirea Guvernului cu pietre şi sticle incendiare. Cpt. Dorel Enache, comandantul grupului de interventie al MAPN care a acționat in Piata Victoriei, afirma mai târziu că a văzut grupuri de civili care-i instigau pe ortaci la violenţă, iar revoluționarul Nica Leon declara că toţi civili care s-au alăturat minerilor doreau înlăturarea Guvernului Petre Roman şi a preşedintelui Iliescu. Seara se reușeşte evacuarea Pieţei Victoriei, dar manifestanții s-au retras către Piaţa Universităţii şi Televiziune, pe care o asediază. Miron Cozma şi o delegaţie de mineri s-au întâlnit la Palatul Cotroceni cu preşedintele Ion Iliescu, unde îşi condiţionează retragerea de demiterea primului ministru.
Deşi Petre Roman doreşte să-ţi depună mandatul, în 26 septembrie zi minerii atacă din nou clădirea Guvernului. Sub presiunea evenimentelor, la ora 12.00, Alexandru Bîrlădeanu, preşedintele Senatului, a anunţat demisia Cabinetului Roman, pe postul naţional de televiziune. Miron Cozma cere minerilor să plece acasă pentru că le-au fost rezolvate toate revendicarile, dar cu toate acestea, în după-amiaza acelei zile, minerii intră în sala de şedinţe a Adunării Deputaţilor, unde cer demisia lui Ion Iliescu şi satisfacerea tuturor revendicărilor pentru care au venit la Bucureşti. În urma dialogului cu preşedintele, se semneaza un comunicat Iliescu – Cozma, care încheie ceea ce s-a numit „a patra mineriada”.
În violenţele zilelor mineriadei trei persoane au murit în Bucureşti: Andrei Frumuşanu, Aurica Crăniceanu şi Nicolae Lazăr, şi unul – Enea Ionel – în orașul Vulcan, şi 455 de persoane au fost rănite.
Cea de-a cincea mineriadă – ianuarie 1999
În decembrie 1998, ministrul Industriilor Radu Berceanu, a anunţat închiderea a două mine nerentabile, minerii au intrat în grevă generală şi i-au cerut premierului Radu Vasile să negocieze cu ei, iar din 4 ianuarie, minerii au ieşit în stradă, iar jandarmii au fost trimişi să închidă cu baricade Defileul Jiului, dar în 14 ianuarie, 1.000 de mineri au luat cu asalt prima baricadă.
În 18 ianuarie, cu Miron Cozma în frunte, minerii au pornit în marş spre Bucureşti. Au trecut de baraje, iar în 19 ianuarie, după un şir de confruntări violente, forţele de ordine, conduse de generalul Lupu, comandantul Brigazii de Ordine şi Linişte Publică, au permis minerilor ieşirea din defileul Jiului. Pe măsură ce aproape 10.000 de ortaci înaintau, marşul începea să capete o tentă politică din ce în ce mai pronunţată. Coloana minerilor începuse să fie susţinută de localnici şi, în zona parcursă, autoritatea părea a fi preluată de mineri. În acelaşi timp, la Bucureşti, ministrul de Interne Gavril Dejeu demisiona şi zeci de mii de oameni manifestau împotriva marşului ortacilor din Valea Jiului, cărora li s-au alăturat şi alţii din Oltenia şi din Banat. Şi circulaţia ajunsese să fie dirijată de mineri, iar delegaţia guvernamental venită pentru dialog, a scăpat cu greu de furia mulţimii ce asedia Prefectura. Au fost instalate noi baraje, iar la Costeşti, comandantii forţelor de ordine au lasat trupele în voia sorţii şi 2.000 de jandarmi au înfruntat, fără succes, 20.000 de mineri. Minerii au luat prizonieri, pentru câteva ore, 1.500 de jandarmi şi pe prefectul de Vâlcea, Nicolae Curcăneanu. După negocierile cu minerii la Mănăstirea Cozia, premierul Radu Vasile a acceptat să renunţe la închiderea minelor şi să nu înceapă urmărirea penală a liderilor minerilor.
A şasea mineriadă – februarie 1999
Miron Cozma fusese condamnat la 18 ani de închisoare pentru mineriada din 1991. În ianuarie 1999, marșul ortacilor către capitală fusese întrerupt datorită cedării făcute de putere în favoarea cererilor lor, dar de această dată, Miron Cozma voia să parcurgerea întregului traseu, urmărind să dea o lovitură puterii de la acea vreme.
În data de 16 februarie, Cozma a îmbarcat 2.500 de mineri în autobuze şi a pornit spre Bucureşti, şi, din nou, minerii au trecut de primele baraje. La Stoeneşti, judeţul Olt, forţele de ordine i-au înfrânt însă pe mineri, iar Miron Cozma, care încerca să fugă, a fost capturat şi arestat, alături de 500 de mineri.
Sursa: tvr.ro
