Ministerul Afacerilor Externe suspendă contribuțiile pentru UNWRA
Publicat de Puiu Vulea, 29 ianuarie 2024, 16:29
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) suspendă contribuțiile pentru organizația ONU pentru refugiații palestineni, după acuzațiile privind implicarea unor angajați ai agenției UNWRA în atacurile Hamas din 7 octombrie asupra Israelului, până la finalizarea investigațiilor demarate de ONU.
„Salutăm reacția rapidă a conducerii UNRWA de a rezilia cu efect imediat contractele persoanelor vizate și ne exprimăm toată încrederea că investigațiile demarate de ONU, aflate inclusiv în atenția Secretarului General al organizației, vor clarifica situaţia în cel mai scurt timp.
Până la finalizarea investigației, MAE nu va lansa proceduri pentru noi contribuții voluntare către UNRWA”, se arată în comunicatul MAE.
Totodată, ministerul precizează că „Nevoile civililor palestinieni vor continua să fie o prioritate pentru România, urmând a ne menține coordonarea cu partenerii noştri, inclusiv la nivel european”.