Miniștrii noului guvern și-au preluat mandatele
Publicat de Lica Simona, 25 decembrie 2020, 10:57
Mare parte dintre noii miniştri şi-au preluat mandatele şi au dat asigurări că vor respecta programul de guvernare prezentat în Parlament. Priorităţile, în perioada imediat următoare, sunt gestionarea eficientă a epidemiei şi relansarea economică. Prim-ministrul Câțu susţine că nu vor exista majorări sau introduceri de noi taxe şi impozite, iar accentul va fi pus pe o mai bună colectare a veniturilor la bugetul de stat. Proiectul de buget, pentru anul viitor, va fi definitivat în ianuarie.