Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, este așteptat astăzi în Camera Deputaților, la dezbaterile politice din cadrul Orei Guvernului
Publicat de Cosmin Meca, 27 martie 2023, 09:10
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, este așteptat astăzi în Camera Deputaților, la dezbaterile politice din cadrul Orei Guvernului.
Reprezentanții AUR i-au solicitat prezența pentru a da explicații privind problema aderării la spațiul Schengen, dar și pentru a detalia demersurile diplomației de la București în legătură cu situația canalului Bâstroe.
La Senat, în comisia economică este reprogramată ședința la care a fost invitat președintele Consiliului Concurenței.
Bogdan Chirițoiu urmează să prezinte măsurile luate de autoritatea pe care o conduce, în contextul crizei de pe piața asigurărilor obligatorii auto generate de retragere a autorizației de funcționare a companiei Euroins, care acoperă o treime din polițele RCA existente la nivel național.