Ministrul Educaţieia declarat că are încredere că NU se va ajunge la grevă generală în învăţământ
Publicat de Cosmin Meca, 22 aprilie 2023, 20:25
Ea a precizat că este nevoie de găsirea unor soluţii, iar instituţia pe care o conduce susţine creşterile salariale din sistem.
Ligia Deca apreciază că anul şcolar se va finaliza cu bine şi susţine că şi cadrele didactice doresc acest lucru.
Sindicatele din Educaţie au început, însă, strângerea de semnături în vederea declanşării grevei generale, după ce solicitările lor au rămas fără rezolvare, iar executivul şi-a anunţat intenţia de a plafona salariile în sistemul public.
Reprezentanţii angajaţilor din învăţământ subliniază că vor picheta, din nou, sediul Guvernului marţi şi miercuri, iar pe 10 mai vor organiza un marş de protest la care sunt aşteptaţi peste 15 mii de membri.