Ministrul sanatatii, audiat la DNA
Publicat de Cosmin Meca, 4 martie 2015, 17:16
Ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, s-a prezentat astăzi, la sediul DNA. El a fost chemat să dea o declaraţie în calitate de martor în dosarul deschis pe numele preşedintelui Consiliului Judeţean Ialomiţa, Silvian Ciupercă. Acesta este arestat de cateva luni într-un dosar de corupţie în care este acuzat de trafic de influenţă şi luare de mită. Este vorba de mai multe intervenţii pe care Silvian Ciupercă le-ar fi făcut la actuali şi foşti angajaţi ai Ministerului Sănătăţii în vederea efectuării unui control la Spitalul Judeţean din Slobozia. Tot ca martor, în același dosar a mai fost audiat astăzi şi fostul ministru al sănătăţii, Eugen Nicolaescu.