Ministrul Sănătății: Bonuri de masă, pentru cei care se vaccinează anti-COVID
Publicat de Lica Simona, 11 august 2021, 10:19
Autorităţile caută noi modalităţi de stimulare a campaniei de vaccinare. Astfel, cei care se imunizează cu schema completă ar urma să primească bonuri de masă, în valoare de 100 de lei. Propunerea a fost agreată de coaliţia de guvernare şi se adresează exclusiv persoanelor care se vor vaccina de acum încolo, nu şi celor deja vaccinate, a declarat ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă:
Premierul Florin Cîţu a explicat, la rândul său, că vor fi alocate fonduri de 50 de milioane de lei, pentru ambele programe: acordarea de bonuri de masă şi loteria pentru persoanele vaccinate. El a precizat că este vorba despre un proiect pilot, iar măsurile nu se aplică imediat, ci după ce guvernul va adopta un act normative, în acest sens. Între timp, puţin peste 14.000 de persoane au fost vaccinate, în ultimele 24 de ore, dintre care peste 9.500 cu prima doză, potrivit datelor furnizate de autorităţi.