Mircea Geaonă: NATO pregăteşte o nouă arhitectură de apărare şi descurajare pe flancul estic
Publicat de Puiu Vulea, 7 aprilie 2023, 17:10
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat astăzi, cu ocazia unei vizite la Brigada Multinaţională Sud-Est din Craiova, că NATO pregăteşte o nouă arhitectură de apărare şi descurajare pe flancul estic, după venirea Finlandei ca nou membru al Alianţei. După vizita la Brigada Multinaţională Sud-Est din Craiova, Mircea Geoană a susţinut, la Universitatea din Craiova, prelegerea „Inovaţie, transformare şi securitate – De la economie de război la un nou model economic”, eveniment organizat în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite la Bucureşti şi NET/New Economy Trust. Oficialul NATO a menţionat că va merge şi în comuna Mischii, unde va vizita Compania ClusterPower, care a construit aici cel mai mare centru de date şi de inteligenţă artificială din regiune.