Miron Mitrea – 2 ani de inchisoare cu executare
Publicat de Cosmin Meca, 13 februarie 2015, 16:32
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe fostul ministru Miron Mitrea la doi ani de închisoare cu executare şi confiscarea a peste 320.000 de lei. Acesta a fost judecat pentru luare de mită în procesul referitor la renovarea casei mamei sale din Voluntari. Procurorul DNA a cerut judecătorilor o pedeapsă mai mare pentru fostul demnitar, dar magistraţii au menţinut pedeapsa de la fond. Anul trecut, Miron Mitrea a fost condamnat la doi ani de închisoare şi confiscarea sumei de 169.000 de lei. În acelaşi dosar, fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii, Irina Jianu, a fost condamnată la cinci luni de închisoare. Potrivit DNA, în perioada 2001-2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite de circa un milion de lei pentru a o numi şi menţine în funcţia de conducere de la inspectorat. Procurorii susţin că această sumă reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcţii, amenajare şi dotare la un imobil din judeţul Ilfov, proprietate a mamei lui Miron Mitrea.