Miscarea inseamna viata, bucurati-va de miscare!
Publicat de Cosmin Meca, 3 iulie 2015, 09:00
„Mişcarea înseamnă viaţă, bucuraţi-vă de mişcare”, un proiect prin care se doreşte îmbunătăţirea calităţii vieţii prin promovarea educaţiei sportive în scopul reorientării stilului de viaţă.
Astăzi primul episod.
Volei, un sport olimpic, se spune ca este al doilea în lume ca popularitate în care două echipe, separate de un fileu înalt, trebuie să treacă mingea deasupra acestuia, folosind în special mâinile, cu scopul de a face ca mingea să atingă terenul advers.
Craiova în acest moment stă bine din punct de vedere voleibalistic, două echipe de volei (masculin și feminin) ambele în prima ligă națională, băieții sunt mai mereu pe primele locuri în clasament, iar în fiecare an au jucat și în cupele europene, voleiul din Bănie are promisiuni, are infrastructură (săli de sport), o pepinieră de volei celebră pe plan național la Colegiul Naţional Nicolae Titulescu, un colegiu cu o mare tradiţie în volei, cu rezultate notabile în competițiile naționale, şi care în fiecare an trimite sportivi către echipele de seniori.
Specialiștii susțin că voleiul te ajută să ai o bună condiţie fizică, să gândeşti concis, rapid şi să-ţi calculezi fiecare pas. În volei înveţi ca o secundă înseamnă enorm, un timp în care poţi schimba multe.
Deci, când facem un volei?
Chiar azi, la Radio Oltenia.
Un reportaj cu campioni, cu părinți dedicați și cu antrenori care caută tinere talente care să depășească rezultatele obținute de Nicu Braun, Laurențiu Lică și mulți alții.
Ascultă Pulsul Zilei și dincolo de fileu…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.