Mistere ; Sursele de lumină ale antichității

Publicat de Cosmin Meca, 9 iunie 2015, 09:06 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 11:46

Mistere 

Sursele de lumină ale antichității

De ce in anumite zone, in pesteri sau tunele cu vechime de cateva zeci de mii de ani, nu exista semne ale utilizarii tortelor sau a altor mijloace de iluminare, in conditiile in care civilizatiile de acum 2000 de ani foloseau asa ceva? Cu ce luminau acei oameni preistorici? Cercetand cu atentie o pictura existenta in templul zeitei Hathori, de la Dendera, se poate distinge un desen clar, in care 2 slujbasi tin in maini niste bulbi gibantici, cu filamente interioare, conectate  prin cabluri la o cutie ce pare a fi sursa de alimentare electrica.

Vechile scrieri egiptene vorbesc despre efectele speciale obtinute de preotii diverselor culte in timpul ceremoniilor religioase. Statuile zeilor erau luminate de fulgere orbitoare care tasneau, efectiv, din tavan sau din diverse obiecte metalice aflate in socluri. Uneori ofrandele erau carbonizate de traznete venite din senin.

Existenta electricitatii in antichitate ar explica lipsa fumului in camerele mortuare ale faraonilor sau in camerele de tezaur. Dar cel mai ciudat este faptul ca in pesterile din Franta si Spania, unde oamenii de Cro-Magnon au creat celebrele fresce considerate adevarate opere de arta ale preistoriei, nu au fost descoperite urme de fum. Ori, este greu de crezut ca atunci sa fi existat alta sursa de lumina in afara celei obtinute prin ardere organica. Cu toate acestea, o seama de descoperiri si de povestiri neluate in seama pana acum ne permit sa tragem o concluzie: lumina electrica exista de cateva zeci de mii de ani. Secretul ei s-a pierdut pentru a fi regasit in ultima suta de ani.

O seama de cronici medievale descriu cu uimire ”lampile fara moarte”  pe care niste fiinte venite din ceruri le daruisera unor cetati sau unor eroi. Acele surse de lumina erau facute dintr-un material necunoscut si aveau, de regula, forma sferica. Mai mult, globurile se aprindeau singure, fara sa foloseasca nici o sursa de combustibil. Nu produceau fum si degajau o lumina si o caldura puternica. Se spune ca daca cineva atingea sferele in timp ce acestea functionau, se producea o explozie atat de puternica incat putea distruge cetati intregi.

Cronicile Cavalerilor Templieri vorbesc, de asemenea, de sfere luminoase descoperite in timpul campaniilor impotriva necredinciosilor. In Cipru, de exemplu, cateva palate si fortarete au fost distruse de explozia accidentala a unor astfel de globuri luminoase. Cand templierii au cucerit o cetate de pe coasta Siriei, Marele Maestru a ordonat ca globul ce lumina fara incetare sa fie aruncat in mare, fiind o lucratura diavoleasca ce trebuia distrusa definitiv. Rezultatul a fost uluitor: o furtuna a izbucnit din senin iar pestii din zona au murit, fapt ce a intarit convingerea ca obiectul era de origine satanica.

O serie de alti invatati relateaza despre descoperirea, in unele cripte si cavouri subpamantene din Anglia si Germania, a unor lampi care ardeau vesnic. Considerate necurate, acestea au fost distruse din ordinul unor prelati.

In America de Sud, spaniolii intrati in orasul Gran Marco au descoperit in mijlocul fortificatiilor un stalp inalt de 8 metri, in varful caruia se afla o “Luna mare” care lumina toata cetatea. In incendiul care a urmat cuceririi orasului, stalpul a disparut.

Unul din conquistadorii trimisi de Pizarro sa gaseasca celebrul El Dorado, Orellana, a descoperit un trib de femei albe, atat de razboinice incat spaniolii au preferat sa le ocoleasca, dupa primele ciocniri. Indienii, care se temeau mai mult de aceste femei decat de soldatii lui Pizarro, au povestit  ca femeile veneau din orase bogate in aur si luminate  de “sori mai mici” care rasareau in fiecare noapte. In cinstea acelor razboinice femei, fluviul pe care navigau spaniolii a primit numele de Amazon.

Scriitorul si exploratorul australian Ian Idriss, povesteste ca bastinasii din Stamtoarea Torres – printre care el a trait o perioada – aveau niste sceptre, numite buia,  cu puteri magice. Fiecare buia era compusa din mai multe  pietre ovale, de structura necunoscuta, introduse intr-o trestie groasa de bambus. La anumite ceremonii, cand capeteniile indreptau sceptrul spre cer, din varful lor izbucnea o lumina orbitoare, ca un fulger.

Intr-un sat aflat in jungla Noii Guinee, unde populatia traia la nivel paleolitic, existau niste stalpi inalti, in varful carora erau niste bile de piatra. La lasarea serii, sferele se aprindeau singure si luminau puternic.