Mobilizare ANSVSA
Publicat de Puiu Vulea, 11 martie 2018, 11:14
În perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), prin intermediul structurilor de control de la nivel naţional, a demarat controalele tematice specifice, pentru a asigura cetăţenilor un comerţ cu alimente sigure.
La acțiuni participă toţi medicii veterinari din cadrul Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) judeţene, circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor (CSVSA) dar şi a circumscripţiilor sanitare veterinare zonale (CSVZ).
Controalele urmăresc respectarea condiţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din toate târgurile de animale, pieţele agro-alimentare, unităţile de tăiere, procesare, depozitare, comercializare şi unităţile de alimentaţie publică.
Astfel, în perioada 05.03.2018 – 07.04.2018 este asigurată permanenţa la nivelul DSVSA, CSVSA şi CSVZ, în toate pieţele agroalimentare şi în alte locuri special amenajate în care va fi valorificată carnea şi celelalte produse de origine animală, inclusiv în zilele de sâmbată şi duminică.
Acţiunile de control vor avea în vedere, în mod special, modul în care sunt respectate normele legale privitoare la:
- animalele destinate sacrificării;
- carnea de miel;
- ouăle şi produse din ouă destinate consumului uman;
- lapte şi produse din lapte;
- alte produse alimentare tradiţionale: cozonaci, prăjituri, produse de panificaţie, legume de sezon, etc.
În cazul în care, cu ocazia controalelor sanitare veterinare, se constată că nu sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în funcţie de gravitatea abaterilor constatate, medicii veterinari vor suspenda activitatea unităţii respective până la remedierea tuturor deficienţelor, vor aplica sancţiuni, sau vor confisca produsele alimentare care pot constitui un pericol pentru sănătatea cetăţenilor.