Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Modificări legislative privind călătoria în străinătate a cetățenilor români minori

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 7 octombrie 2016, 10:23

Începând cu luna octombrie 2016, Poliția de Frontieră Română pune în aplicare noile reglementări privind condițiile de ieșire din România ale cetățenilor români minori, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 169 din 30.09.2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Astfel, din punct de vedere al atribuțiilor Poliției de Frontieră, principala modificare este introducerea, la art. 30 din lege, a alineatului (61) care prevede că în cazul minorilor, cetățeni români cu domiciliul/reședința în străinătate, care se deplasează însoțiți în statul în care au domiciliul/reședința, nu mai este necesară prezentarea declarației părinților/tutorilor la ieșirea din România. Dovada domiciliului sau a reședinței în străintate se face cu documente oficiale care atesta acest fapt.

Legea 248/2005, în forma inițială, nu prevedea posibilitatea ca minorul cu domiciliul/reședința în străinătate să părăsească România în lipsa acordului  părintelui/părinților/reprezentantului legal.

În situația în care minorul respectiv călătorește în altă țară decât în cea în care își are domiciliul sau reședința, însoțit de către un părinte sau un alt însoțitor major, actul normativ menține în continuarea necesitatea ca părintele/părinții/reprezentantul legal să își dea acordul cu privire la călătoria minorului. Respectivul acord este materializat într-o declarație care are forma și conținutul stabilite de lege.

A doua modificare majoră pe care o vizează actul normativ este faptul că valabilitatea declarației date de către părinte/părinți/reprezentantul legal pentru ieșirea din România a unui cetățean român minor poate fi maximum 3 ani.

Potrivit formei inițiale, era obligatorie o declarație autentificată pentru fiecare ieșire din România a minorilor, care trebuia să cuprindă statul sau statele de destinație, data plecării și data sosirii din călătorie.

De asemenea, se elimină obligativitatea menționării scopului deplasării și a rutei din cuprinsul declarației notariale privind acordul părintelui pentru efectuarea călătoriei în străinătate de către minor, însoțit de o altă persoană.

Caz grav de agresiune în curtea unui liceu din Slatina
Regional miercuri, 22 ianuarie 2025, 10:45

Caz grav de agresiune în curtea unui liceu din Slatina

Caz grav de agresiune în curtea unui liceu din...

Caz grav de agresiune în curtea unui liceu din Slatina
Restricții de circulație pentru vehiculele grele pe DN 7 de Ziua Unirii Principatelor
Regional miercuri, 22 ianuarie 2025, 10:29

Restricții de circulație pentru vehiculele grele pe DN 7 de Ziua Unirii Principatelor

Restricții de circulație pentru vehiculele grele pe DN 7 de Ziua Unirii...

Restricții de circulație pentru vehiculele grele pe DN 7 de Ziua Unirii Principatelor
Gala Seniorilor: 89 de cupluri din Slatina premiate pentru 50 de ani de căsătorie
Regional miercuri, 22 ianuarie 2025, 09:49

Gala Seniorilor: 89 de cupluri din Slatina premiate pentru 50 de ani de căsătorie

89 de cupluri de slătineni care au împlinit 50 de ani de căsătorie vor fi premiate de Primăria Slatina, în cadrul Galei Seniorilor. Evenimentul...

Gala Seniorilor: 89 de cupluri din Slatina premiate pentru 50 de ani de căsătorie
Au început înscrierile pentru Festivalul România Autentică
Regional miercuri, 22 ianuarie 2025, 09:32

Au început înscrierile pentru Festivalul România Autentică

Au început înscrierile pentru Festivalul România...

Au început înscrierile pentru Festivalul România Autentică
Regional miercuri, 22 ianuarie 2025, 09:24

Craniul de Homo Sapiens din Peștera Muierii, o comoară preistorică la Muzeul Olteniei

Craniul de Homo Sapiens din Peștera Muierii, o comoară preistorică la Muzeul...

Craniul de Homo Sapiens din Peștera Muierii, o comoară preistorică la Muzeul Olteniei
Regional marți, 21 ianuarie 2025, 18:43

Râmnicu Vâlcea: Investiție de aproape 13 milioane de lei pentru modernizarea cartierului Colonie Nuci

Râmnicu Vâlcea: Investiție de aproape 13 milioane de lei pentru modernizarea cartierului Colonie...

Râmnicu Vâlcea: Investiție de aproape 13 milioane de lei pentru modernizarea cartierului Colonie Nuci
Regional marți, 21 ianuarie 2025, 18:38

„Gala Seniorilor” la Slatina: 89 de cupluri premiate pentru 50 de ani de căsătorie

„Gala Seniorilor” la...

„Gala Seniorilor” la Slatina: 89 de cupluri premiate pentru 50 de ani de căsătorie
Regional marți, 21 ianuarie 2025, 18:34

Au început înscrierile pentru Festivalul „România Autentică” de la Hobița

Au început înscrierile pentru Festivalul „România Autentică” de la...

Au început înscrierile pentru Festivalul „România Autentică” de la Hobița