Moody’s Ratings a modificat perspectiva asociată ratingului României la „negativă”

Publicat de Puiu Vulea, 15 martie 2025, 10:44
Agenția de evaluare financiară Moody’s Ratings a confirmat, vineri, ratingul României la ‘Baa3’, dar a modificat perspectiva asociată ratingului la ‘negativă’, de la ‘stabilă’, se arată într-un comunicat de presă al Moody’s citat de Agerpres.
„Decizia de a modifica perspectiva la negativă reflectă riscul ca, în absența adoptării unor măsuri suplimentare de consolidare fiscală, soliditatea fiscală a României să slăbească semnificativ în următorii ani”, se precizează în comunicat.
Conform scenariului de bază al Moody’s, deficitul fiscal al României va rămâne la un nivel ridicat în 2025, la 7,7% din PB, și se va îmbunătăți doar treptat ulterior, ceea ce va duce povara datoriei guvernamentale la 68,5% din PIB în 2028. În absența unei îmbunătățiri semnificative a perspectivei fiscale, există riscul ca profilul de credit al României să se deterioreze semnificativ comparativ cu cel al altor țări care beneficiază de un rating de tip ‘Baa3’.
Potrivit agenției de evaluare, confirmarea ratingului „Baa3” atribuit României reflectă mărimea și potențialul de creștere moderat ale economiei. Pe de altă parte, profilul de credit al României este constrâns de vulnerabilitatea sa ridicată la un eveniment de risc, în contextul expunerii sale crescute față de riscurile geopolitice ca urmare a proximității de războiul din Ucraina.
Agenția de evaluare precizează că perspectiva de rating ar putea să fie readusă la ‘stabilă’ dacă indicatorii referitori la povara datoriei guvernamentale și accesibilitatea datoriei se vor deteriora semnificativ mai puțin decât estimările actuale. Însă, cel mai probabil, asta ar necesita adoptarea de măsuri suplimentare de consolidare fiscală și îmbunătățirea disciplinei cheltuielilor.