Mo?iune de cenzură împotriva Guvernului Ponta
Publicat de Cosmin Meca, 9 septembrie 2014, 09:30
Alianţa Creştin Liberală va depune, la sfîrşitul acestei săptămîni, o moţiune de cenzură împotriva guvernului Ponta. Repezentanţii PNL şi PDL spun că, prin această moţiune, denunţă abuzurile executivului care a favorizat migraţia aleşilor locali prin ordonanţă de urgenţă. Vasile Blaga, preşedintele PDL, a mai anunţat că parlamentarii ACL vor iniţia şi două moţiuni simple, una la Senat privind situaţia din învăţământ şi alta la Camera Deputaţilor referitoare la fiscalitate.
Reprezentanţii PNL şi PDL au pichetat astăzi sediul Avocatului Poporului, nemulţumiţi de ordonanţa de urgenţă a guvernului privind migraţia politică a aleşilor locali. Protestatarii i-au cerut lui Victor Ciorbea să atace la Curtea Constituţională ordonaţa pe care o consideră neconstituţională. În replică, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat că va da săptămâna aceasta sau cel mai târziu săptămâna viitoare un răspuns cererii opoziţiei.