Municipiul Băileşti va avea o bază sportivă cu gazon mixt
Publicat de Lica Simona, 6 aprilie 2021, 09:42
Municipiul Băileşti va fi primul din județul Dolj, care va avea o bază sportivă de TIP 1, cu gazon mixt.Este vorba despre modelul standard de arene, finanţat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin Compania Națională de Investiții (CNI), în cadrul subprogramului „Complexuri sportive”. Documentaţiile au fost întocmite, încă din anul 2019, proiectul a fost admis pentru finanţare, iar CNI a demarat, acum, achiziţia lucrărilor. Valoarea acestora se ridică la peste 1,3 milioane de euro. Va fi un stadion cu doar 500 de locuri, dar cu teren de fotbal cu gazon natural, plus sintetic, cu un miniteren pentru antrenament sau chiar pentru alte sporturi, cu vestiare şi parcare.