Municipiul Râmnicu Vâlcea se va înfrăţi cu oraşul Dura din Palestina
Publicat de Cosmin Meca, 31 iulie 2019, 11:30
Bazele acordului de înfrățire au fost puse ieri, în cadrul unei întâlnirii care a avut loc la Rm. Vâlcea, între reprezentanții administrației publice locale și o delegație condusă de primarul orașului Dura, Ahmed A.H. Swaitti. Din delegație a făcut parte şi ambasadorul Statului Palestina la Bucureşti, ES Fuad Karim Saliba Kokaly.
Delegația palestiniană şi-a exprimat interesul pentru cooperarea în domeniile culturii, tineretului şi sporturilor, dar şi al gestionării şi reciclării deşeurilor sau al însuşirii unor bune practici administrative şi a structurii organizatorice de la nivelul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea.
La finalul întâlnirii, delegaţii din Dura s-au declarat încântaţi de ideea unei înfrăţiri cu municipiul Râmnicu Vâlcea. Primarul Râmnicului, Miricia Gutău, a anunţat cu această ocazie că va iniţia demersurile legale pentru concretizarea cât mai rapidă a acestei intenţii.