Muzeul de Arta din Craiova se va redeschide in curand
Publicat de Cosmin Meca, 6 martie 2015, 11:55
Muzeul de Artă din Craiova își va primi în curând vizitatorii. După 57 de luni în care s-au făcut lucrări de restaurare, o primă deschidere, pentru oficialități, va avea loc pe 19 martie, de la ora 11.00, urmând ca, de pe 20 martie, muzeul să fie deschis pentru public, între orele 10.00 și 17.00. Taxa de intrare este încă în discuție și urmează să fie aprobată într-o ședință a Consiliului Județean Dolj, a explicat directorul Muzeului de Artă, Emilian Ștefârță.
Investiția realizată la Muzeul de Artă din Craiova se ridică la peste 18 milioane de lei, bani obținuți din fonduri europene. Pentru acest an, din bugetul CJ Dolj, s-au mai alocat 10.000 de lei pentru o ceainărie și un spațiu de expunere neconvențional în cadrul muzeului, dar și pentru amenajarea platoului pentru cea de-a doua intrare în Muzeul de Artă, cea din strada Romul.