Muzeul Olteniei din Craiova va deveni Muzeul Național al Olteniei
Publicat de Cosmin Meca, 24 martie 2022, 09:27
Consiliul Judeţean Dolj a început demersurile pentru schimbarea statutului Muzeului Olteniei din Craiova în muzeu naţional, datorită colecţiilor unice în România pe care le deţine în patrimoniu, precum un tezaur domnesc, manuscrise şi documente medievale, Fondul ‘Nicolae Titulescu’ şi Colecţia ‘Maria Tănase’.
Legislaţia în vigoare menţionează faptul că pot fi clasificate drept muzee de importanţă naţională acele instituţii al căror patrimoniu cuprinde bunuri culturale mobile ce constituie colecţii unicat la nivel naţional.
Schimbarea statutului va însemna o recunoaştere a valorii muzeului, a eforturilor investiţionale depuse în ultimii ani şi va contribui la atragerea interesului vizitatorilor, susţine preşedintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.