Naționala de handbal feminin a României are parte de un duel de foc împotriva Norvegiei, în această seară
Publicat de Cosmin Meca, 7 decembrie 2021, 20:32
Naționala de handbal feminin a României are parte de un duel de foc împotriva Norvegiei, în această seară de la ora 21:30.
Selecționerul Adrian Vasile se așteaptă la un joc solid din partea fetelor, considerând că, pentru niște sportive de mare performanță, meciul cu Norvegia trebuie să creeze foarte multă bucurie, foarte multă ambiție.
Pivotul echipei României, Alexandra Subțirică, împlinește maine 34 de ani și își dorește un cadou frumos în fața celei mai puternice echipe din lume, așa cum este considerată naționala de handbal a Norvegiei. Romania este deja calificată în grupele principale de la Campionatul Mondial de handbal feminin.