Naționala masculină de baschet a României se va reuni la Timişoara, pe 22 iunie
Publicat de Cosmin Meca, 21 iunie 2022, 09:52
Naționala masculină de baschet a României se va reuni la Timişoara, pe 22 iunie, pentru partidele cu Luxemburg şi Albania, din grupa B a precalificărilor Eurobasket 2025. Tricolorii vor juca meciul cu Luxemburg pe 30 iunie, iar cel cu Albania va avea loc în deplasare, pe 3 iulie.
Înaintea acestor partide, România este lider cu 4 puncte din 2 partide, urmată de Luxemburg şi Albania, tot 4 puncte, dar din trei meciuri. Din cele 10 echipe naţionale implicate în prima fază a precalificărilor, prima clasată în fiecare din cele trei grupe va merge mai departe, precum şi una de pe locul secund cu cea mai bună linie de clasament. Meciurile din faza a doua a precalificărilor se vor juca în august, noiembrie şi februarie anul viitor.