Naționala masculină de volei a României şi-a continuat seria victoriilor din Grupa B a Silver League
Publicat de Cosmin Meca, 6 iunie 2022, 08:38
Tricolorii sunt matematic calificați la turneul final, indiferent de rezultatele din ultimele două etape, după ce s-au impus cu scorul de 3-1 în Bosnia și Herțegovina. În urma acestui rezultat, băieţii noştri și-au consolidat primul loc în clasament, cu 4 victorii din tot atâtea partide.
Competiţia este programată în Ungaria, în zilele de 18 și 19 iunie.
În ultimele două etape ale grupei B, România va mai juca în deplasare cu Macedonia de Nord (miercuri, ora 21.15) și la Galați cu Albania (duminică, ora 17.00).