Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

NATO organizează, începând de astăzi, 17 octombrie, exerciţii ale forţelor sale nucleare

NATO organizează, începând de astăzi, 17 octombrie, exerciţii ale forţelor sale nucleare

Publicat de Cosmin Meca, 17 octombrie 2022, 10:40

NATO organizează, începând de astăzi, exerciţii ale forţelor sale nucleare, la care vor participa 14 ţări şi peste 60 de avioane de diferinte tipuri, inclusiv aparate de generaţia a 5-a, care nu pot fi detectate de radare, şi bombardiere cu rază-lungă de acţiune B52.

Potrivit unui comunicat al NATO, este vorba de exerciţii de rutină, care au fost programate cu mult timp în urmă şi vor dura până la sfârşitul lunii. Şi Rusia are programate luna aceasta exerciţii ale forţelor sale nucleare care, de asemenea, sunt de rutină. CNN notează însă că exerciţiile au loc în condiţiile în care, pe fondul războiului din Ucraina, Rusia a ameninţat în repetate rânduri cu arsenalul său nuclear, iar Occidentul a avertizat-o că, în cazul în care va recurge la acesta, vor fi consecinţe serioase.

Trei din ţările NATO – Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie – deţin arsenale nucleare, însă astfel de arme sunt depozitate şi pe teritoriul altor câtorva aliaţi. De asemenea, unele armate NATO sunt instruite să folosească arme nucleare, chiar dacă nu le au în arsenal.

Atac terorist în Germania la un târg de Crăciun în Magdeburg. Bilanțul victimelor a ajuns la 2 morți și 68 de răniți
International sâmbătă, 21 decembrie 2024, 08:32

Atac terorist în Germania la un târg de Crăciun în Magdeburg. Bilanțul victimelor a ajuns la 2 morți și 68 de răniți

Atac terorist în Germania la un târg de Crăciun în Magdeburg. Bilanțul victimelor a ajuns la 2 morți și 68 de...

Atac terorist în Germania la un târg de Crăciun în Magdeburg. Bilanțul victimelor a ajuns la 2 morți și 68 de răniți
Donald Trump amenință Uniunea Europeană cu taxe
International vineri, 20 decembrie 2024, 15:57

Donald Trump amenință Uniunea Europeană cu taxe

Donald Trump amenință UE cu...

Donald Trump amenință Uniunea Europeană cu taxe
Regele Charles continuă tratamentul pentru cancer și în 2025. Dezvăluirile unei surse apropiate de familia regală
International vineri, 20 decembrie 2024, 11:24

Regele Charles continuă tratamentul pentru cancer și în 2025. Dezvăluirile unei surse apropiate de familia regală

Regele Charles continuă tratamentul pentru cancer și în...

Regele Charles continuă tratamentul pentru cancer și în 2025. Dezvăluirile unei surse apropiate de familia regală
Nou atac ucrainean cu rachete occidentale asupra Rusiei
International joi, 19 decembrie 2024, 18:58

Nou atac ucrainean cu rachete occidentale asupra Rusiei

Nou atac ucrainean cu rachete occidentale asupra...

Nou atac ucrainean cu rachete occidentale asupra Rusiei
International miercuri, 18 decembrie 2024, 08:51

Meta a fost amendată cu 251 de milioane de euro în UE, pentru o vulnerabilitate Facebook de acum șase ani

Meta a fost amendată cu 251 de milioane de euro în...

Meta a fost amendată cu 251 de milioane de euro în UE, pentru o vulnerabilitate Facebook de acum șase ani
International miercuri, 18 decembrie 2024, 08:41

Explicațiile TikTok privind alegerile din România nu au convins Comisia Europeană. Platforma riscă amendă și chiar închiderea

Platforma riscă amendă și chiar...

Explicațiile TikTok privind alegerile din România nu au convins Comisia Europeană. Platforma riscă amendă și chiar închiderea
International marți, 17 decembrie 2024, 08:47

Atentat cu bombă în Moscova. Şeful forţelor ruse de protecţie nucleară a fost ucis

Atentat cu bombă în Moscova. Şeful forţelor ruse de protecţie nucleară a fost ucis...

Atentat cu bombă în Moscova. Şeful forţelor ruse de protecţie nucleară a fost ucis
International luni, 16 decembrie 2024, 20:30

Stare de urgență în Republica Moldova: măsuri pentru gestionarea crizei energetice

Stare de urgență în Republica Moldova: măsuri pentru gestionarea crizei...

Stare de urgență în Republica Moldova: măsuri pentru gestionarea crizei energetice