Negocieri în Italia (audio)
Publicat de Liviu Goga, 2 septembrie 2019, 12:15
Premierul desemnat al Italiei, Giuseppe Conte s-a declarat încrezător că negocierile pentru formarea noului guvern se vor încheia până miercuri, în condiţiile în care lipsa unui acord ar urma să ducă la alegeri anticipate. Mişcarea Cinci Stele (M5S) şi Partidul Democrat care s-au înţeles să guverneze împreună, după ce au fost adversari înverşunaţi sunt acum în discuţii intense pentru a ajunge la o agendă comună şi pentru a-şi împărţi portofoliile ministeriale. Corespondentul Elena Postelnicu transmite de la Roma