Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Nesiguranța locului de muncă și veniturile mici predispun la obezitate

Nesiguranța locului de muncă și veniturile mici predispun la obezitate

Publicat de Cosmin Meca, 7 martie 2023, 09:03

În urmă cu câțiva ani, o cercetare publicată în Journal of Occupational and Environmental Medicine arăta că oamenii care își percep locul de muncă drept nesigur raportează o stare precară de sănătate, marcată de simptome de anxietate și depresie. Recent însă, un studiu publicat în revista Obesity a relevat că veniturile mici și nesiguranța locului de muncă sunt factori asociați și cu un indice de masă corporală (IMC) mai mare. Cu alte cuvinte, cu cât suntem mai săraci și mai stresați de grija zilei de mâine, cu atât riscul să ne îngrășăm este mai crescut.

Sărăcia și stresul cresc riscul de obezitate

Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Illinois, Chicago, locul de muncă nesigur are următoarele caracteristici: salariu mic, contract de muncă nefavorabil angajatului, ore de muncă neregulate și lipsa reprezentării salariaților printr-un sindicat.

Specialiștii au analizat o bază de dată care a cuprins intervalul 1996-2016, deci 20 de ani, vârsta medie a angajaților fiind de 44 de ani.

Folosind modele de inteligență computațională și statistice, experții au descoperit că persoanele cu un nivel de educație mai scăzut și cu locuri de muncă nesigure înregistrau valori mai ridicate ale indicelui de masă corporală, care ajută la stabilirea grupei de greutate în care se încadrează o persoană, adică gradul de obezitate.

Pe măsură ce IMC e mai mare, riscul de boli cardiovasculare și sindrom metabolic (diabet, hipertensiune, obezitate) este mai crescut, se arată în studiul cercetătorilor.

Printre posibilele explicații ale creșterii indicelui de masă corporală raportat la nesiguranța locului de muncă se numără: veniturile mici care nu permit achiziționarea de alimente de calitate, mâncatul pe fond emoțional, stresul, insomnia sau lucrul în ture de noapte.

Circumferința taliei, la fel de importantă ca IMC

Potrivit Institutului Național pentru Sănătate și Excelență în Îngrijire din Marea Britanie (NICE), numărul de centimetri din talie este la fel de important precum indicele de masă corporală (IMC).

Cu alte cuvinte, degeaba avem un IMC în parametri, dacă grăsimea din talie e în exces. Iar cei care nu țin cont nici de IMC, nici de circumferința taliei riscă să dezvolte boli precum diabet, hipertensiune, hipercolesterolemie (adică nivel crescut de colesterol), infarct sau accident vascular cerebral. Important de menționat: la vârste tinere!

Cât ar trebui să avem în talie și ce IMC este considerat normal?

Formula simplă pentru a afla câți centimetri trebuie să ai în talie pentru a intra în rândul lumii sănătoase constă într-o împărțire la 2. Mai exact, numărul de centimetri din talie nu trebuie să depășească jumătate din înălțime.

De exemplu, dacă ai 1,60 metri, talia trebuie să măsoare maximum 80 de centimetri. Lucrul acesta este valabil atât pentru femei, cât și pentru bărbați, inclusiv cei musculoși. Pentru fiecare centimetru în plus în talie, medicii spun că se pierd câteva luni din speranța de viață.

Cât despre indicele de masă corporală, acesta este categorisit astfel: între 18 și 25 e normal, între 25 și 30 deja vorbim de supraponderal, iar peste 30 e clar obezitate.

Dacă vrei să afli care este IMC-ul tău și greutatea ideală în funcție de înălțime, vârstă, sex, apasă pe poza de mai jos, care te trimite în calculatorul automat.

sursa: csid.ro

Etichete:
Inteligența Artificială prezice cu o acuratețe de peste 80% dacă un copil va fi obez
Sănătate & Life Style sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 09:55

Inteligența Artificială prezice cu o acuratețe de peste 80% dacă un copil va fi obez

Inteligența Artificială prezice cu o acuratețe de peste 80% dacă un copil va fi...

Inteligența Artificială prezice cu o acuratețe de peste 80% dacă un copil va fi obez
Există o modalitate surprinzător de simplă de a te trezi din beție
Sănătate & Life Style marți, 12 noiembrie 2024, 10:19

Există o modalitate surprinzător de simplă de a te trezi din beție

Există o modalitate surprinzător de simplă de a te trezi din...

Există o modalitate surprinzător de simplă de a te trezi din beție
5 categorii de alimente care scad nivelul colesterolului
Sănătate & Life Style joi, 7 noiembrie 2024, 11:09

5 categorii de alimente care scad nivelul colesterolului

5 categorii de alimente care scad nivelul...

5 categorii de alimente care scad nivelul colesterolului
Gutui – beneficii pentru sănătate și cum să le consumi. La ce ajută ceaiul din frunze de gutui
Sănătate & Life Style joi, 10 octombrie 2024, 08:49

Gutui – beneficii pentru sănătate și cum să le consumi. La ce ajută ceaiul din frunze de gutui

Gutuia este un fruct care există de mult timp și care este folosit mult în medicina populară pentru a trata tulburările digestive, alergiile și...

Gutui – beneficii pentru sănătate și cum să le consumi. La ce ajută ceaiul din frunze de gutui
Sănătate & Life Style luni, 15 iulie 2024, 10:23

Pepenele galben și pepenele roșu: gustos și sănătos

Pepenele galben și pepenele roșu nu sunt doar fructe delicioase de vară, ci și surse importante de nutrienți și vitamine, potrivit medicului...

Pepenele galben și pepenele roșu: gustos și sănătos
Sănătate & Life Style luni, 17 iunie 2024, 10:19

7 legume care nu te balonează

Dacă există un sfat nutrițional care este practic lege, este acesta: mănâncă legume și fructe. Pot exista controverse în jurul uleiului...

7 legume care nu te balonează
Sănătate & Life Style luni, 3 iunie 2024, 09:11

China anunță că a vindecat complet diabetul zaharat, cu o terapie revoluționară. Speranțe pentru victimele unui flagel global

China a anunțat în premieră mondială vindecarea completă de diabet a unui bărbat care făcea insulină de mai multe ori pe zi, printr-un...

China anunță că a vindecat complet diabetul zaharat, cu o terapie revoluționară. Speranțe pentru victimele unui flagel global
Sănătate & Life Style luni, 20 mai 2024, 11:01

Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție

Pe măsură ce carnea este adesea privită într-un mod negativ în majoritatea ghidurilor nutriționale, Societatea Germană de Nutriție...

Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție