Nicolescu arestat preventiv
Publicat de Cosmin Meca, 28 martie 2015, 12:24
Deputatul liberal, Theodor Nicolescu, se află în arestul Poliţiei Capitalei. Magistraţii Instanţei Supreme au decis ieri arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, la solicitarea DNA. Hotărârea este executorie, dar poate fi atacată cu recurs. Theodor Nicolescu este urmărit în dosarul retrocedărilor ilegale pentru luare de mită şi abuz în serviciu. El este acuzat că a acordat despăgubiri pentru imobile supraevaluate, aducând statului un prejudiciu de 75 de milioane de euro.