Noi ciocniri între forţele de ordine şi manifestanţi la Barcelona
Publicat de Davian Vlad, 17 octombrie 2019, 13:30
În Barcelona au avut loc noi ciocniri, în cursul nopţii, între forţele de ordine şi manifestanți, care au incendiat automobile şi au aruncat cu cocktailuri Molotov în direcţia poliţiei. Manifestaţiile au început în cursul zilei în mai multe părţi ale Cataloniei, iar protestarii au blocat drumuri şi căi ferate. Violenţele au izbucnit doar după căderea întunericului şi au fost condamnate de şeful guvernului regional, Quim Torra, care, cu câteva ore în urmă, participase la una dintre manifestaţiile paşnice. Situaţia în Catalonia s-a deteriorat luni, când Curtea Supremă a Spaniei i-a condamnat la închisoare pe foştii lideri catalani implicaţi în referendumul pentru independenţa Cataloniei. Aceştia au fost acuzaţi de revoltă şi deturnare de fonduri şi au primit sentinţe cuprinse între 9 şi 13 ani, ceea ce dus imediat la proteste ale susţinătorilor independenţei.