Noi negocieri la ROMATSA
Publicat de Cosmin Meca, 16 iulie 2015, 11:00
Sindicaliştii şi conducerea ROMATSA vor avea o nouă rundă de negocieri săpătmâna viitoare, pe 21 iulie, în încercarea de a ajunge la un acord privind revendicările angajaţilor care ameninţă cu greva generală în cazul unui eşec. Ieri, după o grevă de avertisment de două ore şi mai mult de şase ore de discuţii, părţile au ajuns la un acord asupra unora dintre solicitările sindicaliştilor. Potrivit liderului sindical Gabriel Tudorache s-a convenit asupra vârstei de pensionare şi asupra desecretizării locurilor disponibile în companie. Nu s-a ajuns la un acord în ceea ce priveşte punctele de salarizare şi organigrama.