Noi ocupaţii urmează să fie introduse în Clasificarea Ocupaţiilor din România
Publicat de Puiu Vulea, 5 februarie 2024, 20:35
Șapte noi ocupații urmează să fie introduse în Clasificarea Ocupațiilor din România (COR) în baza ordinului comun semnat de ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, și de președintele Institutului Național de Statistică, Tudorel Andrei, în urma solicitărilor angajatorilor, informează Ministerul Muncii printr-un comunicat postat pe pagina proprie de Facebook.
Noile ocupații ce vor fi introduse în COR:
1. Farmacist primar (cod 226205);
2. Inginer transporturi rutiere de mărfuri (cod 214144);
3. Inginer transporturi rutiere de persoane (cod 214145);
4. Manager de cost pentru dezvoltarea proiectului (cod 242122);
5. Programator grafic de execuție pentru realizarea proiectului (cod 432206);
6. Tehnician mecatronist (cod 311540);
7. Atașat pentru muncă și afaceri sociale (cod 242239).