Noi sancţiuni decise de SUA
Publicat de Cosmin Meca, 7 aprilie 2018, 18:00
Autorităţile ruse au anunţat că vor reacţiona „adecvat” la noile sancţiuni decise de Statele Unite şi au catalogat acest demers drept „un gest neprietenos”, făcut pe baza unor acuzaţii „lipsite de fundament”.
Statele Unite au decis, ieri, să sancţioneze 24 de cetăţeni ruşi, dar şi 14 companii şi societăţi, drept răspuns la ceea ce consideră a fi „activităţile rău intenţionate” ale Moscovei, care încearcă să destabilizeze democraţiile occidentale.
Aceste măsuri sunt printre cele mai ferme luate împotriva Moscovei, după cum transmite corespondenta noastră la Washington, Doina Saiciuc.