Noi spectacole la TNC
Publicat de Cosmin Meca, 12 octombrie 2015, 12:44
Au început repetițiile la spectacolul „Sfârşit”, regia Leta Popescu. Proiectul regizoral care stă la baza spectacolului a fost declarat câștigător al celei de-a V-a ediții a concursului de proiecte regizorale inițiat de T.N.C.Dramatizarea îi aparține Oanei Hodade, după proza lui Florin Lăzărescu. Scenografia este asigurată de Brândușa Bălan. Din distribuție fac parte actorii Raluca Păun, Romaniţa Ionescu, Marian Politic, George Albert Costea și Cosmin Rădescu. Spectacolul este programat să aibă premiera pe 14 noiembrie, la sala „Ion D. Sîrbu”.
Un eveniment mult așteptat – regizorul grec Yiannis Paraskevopoulos, vechi prieten la Naționalului craiovean, se reîntoarce la Craiova pentru a monta un nou spectacol. După Romeo și Julieta, Medeea și Lysistrata reputatul regizor revine pentru a monta o operă clasică a dramaturgiei universale: „Pescărușul”, de A. P. Cehov. Traducerea textului îi aparține Mașei Dinescu, scenografia Lia Dogaru, muzica spectacolului Manos Milonakis, asistent regie Laurențiu Tudor. Distribuția cuprinde actori remarcabili ai TNC: Valentin Mihali, Cerasela Iosifescu, Sorin Leoveanu, Iulia Colan, Anca Dinu, Eugen Titu, Iulia Lazăr, Adrian Andone, Dragoș Măceșanu, Ștefan Mirea, Gina Călinoiu, Vlad Udrescu, Cătălin Vieru. Premiera este programată pe 19 decembrie la sala „Amza Pellea”.
Regizorul american Peter Schneider, cel care a realizat spectacolul „Hotel Baltimore” la Naționalul craiovean, va pune în scenă spectacolul „Iulius Caesar”, de William Shakespeare. Spectacolul va avea premiera anul viitor, în preajma Festivalului Internațional Shakespeare și va fi propunerea TNC pentru acesta.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.