Nonagenari aniversaţi de Primăria Râmnicului
Publicat de Puiu Vulea, 30 septembrie 2021, 10:56
Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, ce se sărbătoreşte în prima zi a lunii octombrie, va fi marcată de către Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea prin premierea a 19 nonagenari, cu ocazia intrării acestora în Clubul Longevivilor. Aniversaţii vor primi, la domiciliile lor, şi cu respectarea restricţiilor curente, o Diplomă şi tichete sociale cu valori de 500 de lei (pentru vârste cuprinse între 90 şi 94 de ani) sau de 700 de lei (pentru vârste cuprinse între 95 şi 99 de ani). De la debutul acţiunii, în anul 2012 şi până în prezent, aproape 700 de râmniceni cu vârsta de peste 90 de ani, precum şi 19 locuitori ai oraşului care au împlinit 100 de ani, au primit semnul de respect din partea administraţiei municipale.