Nor toxic intr-un oras din sudul Spaniei
Publicat de Cosmin Meca, 12 februarie 2015, 17:13
Panică într-un oraş din nord-estul Spaniei, în urma unei explozii puternice produse la o uzină chimică. Un nor toxic a acoperit localitatea, iar autorităţile au cerut populaţiei să stea în case, cu ferestrele şi uşile închise şi să oprească aparatele de ventilaţie. Părinţii au fost sfătuiţi să nu meargă să-şi ia copiii de la şcoală, până când nu se va stabili cu exactitate cât de mare este poluarea şi cât de periculoase sunt substanţele eliberate în aer în urma deflagraţiei. Explozia s-a produs în curtea uzinei, când încărcăturile a două camioane s-au amestecat în timp ce erau descărcate, provocând un incendiu. Două persoane au fost rănite. Traficul feroviar şi rutier a fost restricţionat în zonă.