Noua campioană europeană la tenis de masă feminin pentru juniori Sub 19 ani este echipa României
Publicat de Cosmin Meca, 22 iulie 2021, 10:15
Noua campioană europeană la tenis de masă feminin pentru juniori Sub 19 ani este echipa României.
Junioarele românce au cucerit aurul, aseară, la Varajdin, în Croaţia, după ce au învins Rusia în finală cu scorul de 3-0. Punctele tricolorelor au fost aduse de Ioana Sîngeorzan, Elena Zaharia şi Luciana Mitrofan.
Din echipă mai fac parte Adela Struna şi Evelyn Ungvari. La băieți, România a cucerit medalia de bronz după ce a învins Spania cu scorul de 3-1 în finala mică.
Turneul continuă cu probele de simplu feminin și masculin dar și cu cele de dublu, unde sportivii români au mari șanse să repete performanțele din turneul pe echipe.