Noua legislatie electorala
Publicat de Cosmin Meca, 5 mai 2015, 08:41
Noua legislaţie electorală – şi astăzi, în atenţia Parlamentului. Comisia de Cod Electoral şi-a propus să-şi definitiveze raportul la proiectul privind alegerile locale. Liberalii au anunţat că NU se vor opune şi vor vota şi ei, mâine, alături de PSD, legislaţia electorală, în Camera Deputaţilor, după ce Senatul a făcut-o în urmă cu două săptămâni. Noile acte normative trebuie adoptate, cel mai târziu, în luna iunie, pentru a putea intra în vigoare la alegerile de anul viitor.
Modificarea legislaţiei electorale s-a dovedit un proces aproape imposibil de dus la bun sfârşit până acum. Parlamentul a respins, pe rând, proiecte de Cod Electoral, în 2006, apoi în 2009 şi în 2011, chiar dacă atât observatorii OSCE la alegerile din România, cât şi Curtea Constituţională au remarcat, de mai multe ori, aspecte ce ar trebui corectate în legislaţia noastră electorală.