Connect with us

International

Nouă ofensivă a Rusiei în Siria

Trupele guvernamentale siriene, cu sprijin aerian al Rusiei, au început azi o nouă ofensivă împotriva rebelilor

Published

on

Trupele guvernamentale siriene, cu sprijin aerian al Rusiei, au început, azi, o nouă ofensivă împotriva rebelilor, în zona strategică de câmpie Sahl al-Ghab, din vestul Siriei, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, cu sediul în Marea Britanie. Rami Abdulrahman, directorul Observatorului, a declarat pentru agenţia de presă Reuters că forele terestre siriene au ţintit zone deţinute de insurgenţi, cu rachete sol-sol, în timp ce avioanele ruseşti au lansat bombardamente din aer. Abdulrahman, a cărui organizaţie foloseşte surse din Siria pentru a urmări conflictul, a mai spus că ofensiva lansată ieri de armata siriană şi aliaţii săi străini, în provincia Hama, nu a înregistrat câştiguri semnificative pentru forţele lui Bashar al-Assad. „13 soldaţi ai regimului (Assad) au fost ucişi. Sunt doar şapte victime confirmate în rândul luptătorilor (rebeli), dar cu siguranţă numărul este mai mare de atât” a adăugat Rami Abdulrahman.