Numărul firmelor străine nou înființate este în scădere
Publicat de Puiu Vulea, 22 aprilie 2018, 19:56
Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a scăzut, în primul trimestru al acestui an, cu peste un procent faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017. Potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, cele aproape 1.400 de societăţi noi au, însă, un capital social subscris mai mare cu 9 procente, comparativ cu ianuarie-martie 2017. Din 1991, în România au fost înfiinţate peste 200 de mii de astfel de firme, aproximativ 20 la sută dintre acestea fiind cu capital italian.