Numarul grevistilor foamei a crescut la Tg. Jiu!
Publicat de Cosmin Meca, 16 februarie 2016, 15:45
Numărul greviştilor foamei din faţa sediului Complexului Energetic Oltenia a crescut la 15, în această dimineaţă, dupa ce ieri Preşedintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldăruşe, liderul de sindicat Gheorghe Peptan, de la Rovinari, şi alţi doi sindicalişti au inceput un protest prin greva foamei. Ortacii sunt nemulţumiţi de reducerea sporului de noapte şi de mutarea sediului companiei la Bucureşti. De dimineaţă o ambulanţă a sosit la locul protestului. Personalul medical le-a măsurat tensiunea şi glicemia greviştilor. Unul dintre protestatari a acuzat stări de ameţeală. Sindicaliştii cer prezenţa la Târgu Jiu a ministrului Energiei, Victor Grigorescu.