O nouă formulă de teatru propusă în premieră de Radio România Oltenia
Radio România Oltenia Craiova, alături de Teatrul Național „Marin Sorescu”, lansează proiectul T.R.C. (Theatre Radio Community), oferind craiovenilor posibilitatea de a deveni actori într-un spectacol de teatru radiofonic. Începând din decembrie, locuitorii Craiovei sunt invitați să participe la un casting, pentru a trăi experiența unică a teatrului radiofonic.
Publicat de Cosmin Meca, 13 noiembrie 2024, 17:19 / actualizat: 17 noiembrie 2024, 15:50
Radio România Oltenia Craiova împreună cu Teatrul Național „Marin Sorescu” prezintă, în premieră, proiectul T.R.C. (Theatre Radio Community), începând cu luna decembrie a acestui an.
„Este o idee originală, care se încadrează în mișcarea „Reacție urbană”, generată de Teatrul Național în urmă cu câțiva ani. Suntem mândri că reuşim să punem în practică o formulă nouă de teatru, să democratizăm întrucâtva scena şi, sperăm să vină alături de noi cât mai mulţi craioveni care-şi doresc să nu fie doar spectatori într-o sală de spectacol”, spune Alexandru Mogoşeanu, managerul postului Radio România Oltenia Craiova.
Vor fi invitaţi locuitori ai municipiul Craiova, fără pregătire de specialitate, în foaierul Teatrului „Marin Sorescu”, pentru a participa la un casting pe un text ales de regizorul Laurențiu Tudor.
Acesta, împreună cu Vlad Drăgulescu, directorul artistic al Teatrului Național „Marin Sorescu” și cu Alexandru Mogoșeanu, managerul Radio România Oltenia Craiova, vor selecta un grup de concitadini în vederea înregistrării unui prim spectacol de teatru radiofonic.
Teatrul Național „Marin Sorescu” și Radio România Oltenia Craiova derulează acest proiect sub genericul binecunoscut ”Radioul este teatrul minții”.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.