O nouă secţiune intitulată „Rabla Plus” (audio)
Publicat de Liviu Goga, 20 aprilie 2016, 16:41
Programul „Rabla” are, în acest an, o nouă secţiune intitulată „Rabla Plus” prin care sunt stimulaţi cei care achiziţionează maşini electrice. Ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer, a explicat care sunt condiţiile în care un român poate beneficia de finanţare pentru a-şi cumpăra un astfel de autoturism:
Cele două componente ale programului „Rabla”, casarea unei maşini vechi şi cumpărarea uneia noi sută la sută nepoluante, pot fi combinate, astfel încât o persoană să poată beneficia simultan, de ambele bonusuri în valoare totală de 6000 de euro. Ministrul Mediului a subliniat importanţa maşinilor electrice, în contextul în care 96 la sută din emisiile de gaze cu efect de seră din ţara noastră provin din sectorul rutier, iar 7 milioane de oameni mor, anual, la nivel global, din cauza poluării aerului.