O nouă tranşă de 108 mii de doze de vaccin AstraZeneca a intrat în ţară
Publicat de Cosmin Meca, 23 mai 2021, 18:24
O nouă tranşă de 108 mii de doze de vaccin AstraZeneca a intrat în ţară, iar serul va ajunge, mâine, la Institutul Cantacuzino.
Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră. Vaccinul va fi depozitat la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare va fi distribuit în centrele regionale din ţară.
Până în prezent, România a recepţionat peste 2 milioane 300 de mii de doze de vaccin produse de compania AstraZeneca, iar începând cu 15 februarie aproximativ 740 de mii au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.