O nouă zonă verde la Slatina
Publicat de Cosmin Meca, 3 septembrie 2018, 12:46
Municipalitatea slătineană direcţionează peste 10 milioane de lei din împrumutul în valoare de 45 milioane lei, contractat anul trecut, către construcţia parcului de la fosta unitate militară. Administratorul public al Primăriei Slatina, Cristian Cismaru, a declarat că fondurile reprezintă economii de la alte proiecte programate de municipalitate.
El a adăugat că ordinul de începere a lucrărilor ar putea să fie dat până la finalul anului. Investiţia în noua zonă verde a Slatinei ar putea ajunge la 15 milioane lei.