Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

O româncă este prima femeie director al celui mare laborator de cercetare în robotică din lume

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 1 decembrie 2017, 14:00

Să ”românești” peste cincizeci de ani, înseamnă să ai în locuință roboți care să te ajute la treburile casnice, să îți programeze vacanțele sau să îți țină companie.

O societate în care vom plăti în rate, mașinării cu inteligență artificială, care ne vor face viața mai ușoară.

Asta e predicția pe care o face unul dintre cei mai buni specialiști de pe mapamond, în materie de robotică. O cheamă Daniela Rus, e româncă și este prima femeie director a departamentului care deja produce roboți umanoizi, în cea mai renumită facultate de tehnologie din lume.

E clujeancă, dar trăiește la Boston și nu doar visează, ci muncește pentru a construi o lume în care poți călători de la Turda la Cluj cu mașini fără șofer, dar cu roboți pe post de menajeră.

Orasul Boston ocupă locul 14 în lume, în topul celor mai puternice centre financiare ale Planetei. De ce?

Pentru că Boston a aplicat o rețetă care se bazează pe multă cercetare, inginerie și tehnologie de ultimă generație. Inchipuiți-vă… în România sau în America, o lume în care printre noi sunt roboți: unii ne duc dintr-un loc în altul, alții ne ajută cu treburile casnice, alții îngrijesc bătrâni, le țin companie și îi ajută să scape de singurătate.

Pe alții îi trimitem la mare adâncime – să studieze fauna și flora – sau la mare înălțime, să facă observații și măsurători inteligente. Sau o lume cu spitale în care medicii folosesc mulți alți microroboți, care să vindece pacienți aflați în suferință.

Toate aceste idei, nu sunt vise, ci deja au căpătat formă… la Boston, în cea mai vestită Universitate de Tehnologie din Lume – se numește MIT – și adună cei mai iscusiți inventatori și cercetători din lume, în domeniul ingineriei.

Un tânăr a venit tocmai din Japonia, să studieze cum se fac roboții viitorului. Laboratorul în care lucrează se află în centrul campusului universitar, în cea mai ciudată clădire din zonă, a cărei arhitectură, total diferită de celelalte vecine, îți da toate indiciile că în interior se întâmplă ceva cu totul special.

E Laboratorul de Inginerie Robotică și este condus de o româncă.

O cheamă Daniela Rus și este o somitate mondială în materie de robotică. Din Rusia până în Japonia și din Țările Arabe până în China este prezentă la toate marile întruniri din domeniul tehnologiei avansate. Este doctor specializat în robotică și inteligență artificială și este prima femeie din istoria Universității MIT, care deține funcția de director.

Daniela Rus, director departament de robotică al MIT: “Gândiți-va că acum 20 de ani Mark Wiseberg a spus că vom avea computer peste tot, calculatoare și lumea spunea că el este un mare visător. Dar uită-te că astăzi toată lumea are un telefon mobil care are mult mai multă putere de calculare decât au avut rachetele care s-au dus pe Lună. Și astăzi ce spunem? Astăzi spunem că în viitor o să avem roboți, care o să ne ajute cu tot ce avem nevoie!

Nu e visătoare, ci se bazează pe fapte, pe tot ce s-a născut în cadrul instituției, pe care o conduce din 2012, dar în care activează din 2002. Aici s-au născut roboți mici, care se asamblează singuri, dar și roboți umanoizi, sau concepuți să arate precum unele patrupede patrupede – câine, ghepard sau catâr.

Unele deja sunt în dotarea armatei americane și sunt fabricate în parteneriat cu o mare firmă producătoare din Boston.

Daniela Rus, expert în robotică: “Visul meu este să avem o lume în care roboții sunt peste tot și nu ne minunăm, a, este un robot pe stradă sau este un robot în laborator. Nu ne minunăm de prezența mașinilor, ne bucurăm că sunt acolo că să ne ajute. ”

Daniela Rus e departe, în viitor. Conduce un loc care lucrează la viitorul omenirii și numește următorul secol ”era roboților”.

Concret, în viitorul construit în laborator de ea și oamenii pe care îi conduce, România și românii vor fi invadați, în următoarea sută de ani, de mulți roboți. Știe că românii vor cele mai noi gadgeturi, dar spune că mașinăriile nu vor fi ieftine la început, dar pe parcurs, în câteva decenii, roboții vor deveni foarte accesibili, se vor vinde în rate, la fel cum se întâmplă și în prezent cu multe electronice.

Spune că în 2100 încă vom avea probabil drumuri impracticabile, prin unele județe, dar cu siguranță vom găsi roboți și la țară, în România.

Daniela Rus, expert în robotică: ”Să ne spele vasele, să ne spele hainele, să ne ajute cu curățenia, să ne ajute să cărăm cumpărăturile. Ne ajută să mergem de la Cluj la Turda, cu o mașină zburătoare, nu una blocată în trafic”.

“Când am venit în Statele Unite, în 1982, am lăsat în urmă o dictatură opresivă, cu lipsa hranei, o teamă uriașă, persecutare și poliție politică”.

S-a născut și a făcut școala la Cluj, dar a reușit să plece din țară înainte de revoluție. Părinții ei, – unul fizician și altul informatician, au inspirat-o, însă tot la ei a văzut că cercetarea era că și inexistentă în România, într-o epocă în care întâiul cercetător al țării era Elena Ceaușescu. A fugit în America, știind că americanii investesc masiv în știință și robotică.

Daniela Rus: “Nu pot să spun că mă gândeam că voi fi profesoară la MIT, când eram la liceu, în România, dar aveam suficiente visuri, nu am știu care sunt realizabile, dar asta e o treaba foarte importantă, dacă ai visuri, ai idei, ai dorința să faci ceva, e foarte important? Citeam Jules Verne cu mare pasiune. Și pot să spun că poveștile lui chiar mă inspiră și astăzi. Eram foarte pasionată și îmi aduc bine aminte de filmul Pierdut în Spațiu și de Star Trek. ”

Pana la mașini care se conduc singure, din laboratorul său ies scaune cu roțile și alte mici vehicule care să-i transporte pe cei cu probleme locomotorii în siguranță.

S-a inspirat de la dificultățile întâmpinate de proprii părinți, oameni în vârstă, pe care i-a adus lângă ea, în Statele Unite. În România revine doar în scurte vacanțe, însă e fascinată de modul cum a evoluat Clujul natal.

Daniela Rus: “Vreau să spun că în liceu am avut o perioada foarte frumoasă, cu colegii de liceu și cu profesorii, a fost o perioada care a fost foarte bogată, am învățat foarte mult, am avut prieteni foarte buni. Merg în România cam odată pe an și merg de obicei la Cluj, vizitez școala mea și universitatea, veri, unchi, matuși ..”

Văd foarte mulți oameni tineri, caare sunt foarte preocupați de cum să contribuie, ce să facă, asta mi se pare frumos, mi se pare tineretul foarte activ. Și că oamenii sunt creativi. Mă bucur să văd și că oamenii se bucură de viață și că știu să se distreze.”

Si ea se distrează, dar timpul liber și-l ocupă tot în apropierea proiectelor de la MIT. A înotat cu pești roboți și a mers să vadă cum se descurcă pe vânt intens, roboții-dronă. Nu e căsătorită și nu are copii, numindu-i pe studenții eminenți de la MIT, copiii ei.

Și-ar dori mai mulți tineri inteligenți din România, în cercetarea de la Boston, și ne-a prezentat unul dintre doctoranzii săi. E român și as în robotică.

Cristian Vasile face acum studii postdoctorale și ne-a condus într-o zonă din centru unde se găsesc doi dintre cei mai importanți roboți. Unul este Valkyrie, construit de NASA, împreună cu Universitatea din Boston, pentru a fi trimis cu oamenii pe Marte, iar celălalt este Atlas, un robot destinat să ne însoțească în câțiva ani, în viața de zi cu zi.

Cristi spune că ambii sunt într-o revizie generală, iar specialiștii de la MIT le schimbă toți senzorii, pentru a-i face să fie mai mobili și să se miște mai natural.

Colegul lui Cristian se ocupă de… creierul roboților, de calculatorul care îi controlează.

Cristian Vasile, cercetător la MIT: “Cât de deștepți sunt? Depinde, aveți în buzunar un telefon, e foarte inteligent, asta nu înseamnă că face ceva singur.”

Daniela Rus, director laborator: “Cu roboții e complicat, pentru că au corp și au creier. Ca o mașină să te ajute la o anumită treaba fizică, corpul mașinii trebuie să fie capabil să ajute. Dacă mașina îți duce cumpărăturile pe scări, corpul trebuie să se poată mișcă pe scări și după aceea cum e creierul care să pună în funcțiune.”

Toti roboții aflați încă în faza de testare vor primi și inteligență artificială și vor învața cum să se descurce și fără oameni. I-am întrebat pe tinerii cercetători ce șanse sunt ca acești roboți să nu ne mai asculte la un moment dat și să facă doar ce vor, dacă vor fi conduși de propria inteligență artificiala.

Twan Koolen, cercetător la MIT: “Depinde ce îi pui să facă, nu cred că sunt șanse să o ia razna, să nu îi mai poți controla. ”

Daniela Rus, director de laborator: “Vă rog să nu vă speriați de roboții de inteligență artificială, pentru că inteligența nu o să distrugă lumea, nu o să ne rezolve problemele, dar o să contribuie la calitatea vieții. Poate să rezolve problemele de schimbări de mediu, putem să transportăm oameni și produse mai eficient, cu inteligența artificială putem să oferim oamenilor educație. Putem să rezolvăm diagnosticari personalizate, putem să rezolvăm tratamente și monitorizarea pacientilior și să contribuim la calitatea de viață și la lungimea de viață a oamenilor. ”

Daniela Rus vorbește despre o Românie ultra robotizată, în condițiile în care acum, există locuri în țară în care omul trăiește ca în secolul IX, în noroi și întuneric, fără utilități. Preconizează că primii roboți inteligenți vor intră în țara noastră, mai întâi în medicină: în viitoarele spitale, mai ales în cele private.

În viitor, tehnologia ne va ajuta să ne maximizam corpul și să ne vindecăm când avem probleme, deci asta e o chestiune care mă pasionează foarte mult, în cercetarea noastră am demonstrat roboți pilule, pe care poți să îi înghiti și acești roboți ajung în corp și pot fi controlați cu MRI machines și poți face operații fără tăieri de corp și fără durere, putem să ne reparăm corpul fără incizii și fără să suferim. Sunt încapsulați și înghețați, și au dimensiunea de pilulă. Îi înghiți, gheața se topește, ei se deschid și sunt controlați să pună un medicament, un pansament, să ia o probă, pot să se dizolve, să fie absorbiți, materiale biodegradabile, care ne ajută ca acești roboți să se asimileze și să dispară.”

Spune în toate conferințele ei prin lume că nu trebuie să ne speriem de era roboților, pentru că vom ajunge inevitabil, să depindem de ei. În Laboratorul de la MIT, tinerii lucrează la un braț care va fi pus pe un robot care va ajuta bătrânii, iar pentru asta e nevoie de o mână moale.

Daniela Rus, director de laborator: “Roboții și inteligența artificială nu o să ne rezolve toate problemele de pe lume, dar nici nu o să fie sfârșitul lumii. Trebuie să fim cumpătați, când ne gândim ce pot să facă mașinile.”

Daniela Rus face previziuni și asupra școlii din viitor, la care și-ar dori să se ralieze și copiii României, cu condiția să schimbăm de acum, treptat, modul de predare, bazat pe puține aplicații. E conectată, prin intermediul masteranzilor ei, la realitățile din învățământul românesc și o dezamăgesc programa și stilul de predare invechit.

Daniela Rus, director de laborator: ”Peste tot, educația poate să fie îmbunătățită, dar educația este extraordinar de importantă, este un lucru pe care trebuie să îl facem ca să investim în viitorul nostru! Educația de tehnologie este extraordinar de importantă. ”

Tehnologia este parte din viața noastră în sec 21 și trebuie să învățăm să lucrăm cu tehnologia. E parte din a deveni literat, e ceva ce toți copiii să învețe în școală, cum să facă mașini, cum să construiască corpuri și programe care să conducă corpuri. ”

Daniela Rus, director de laborator: “Ceea ce este foarte imprtant este să vedem cum se mișcă lumea în jurul nostru, tehnologia e atât de importantă, sunt atâtea posibilități în tehnologie, cum putem aduce tehnologia în educația oamenilor.”

Este prima femeie director al celui mare laborator de cercetare în robotică din lume. E în elita mondială a roboticii și inteligenței artificiale. Daniela Rus face un salt uriaș în timp, cu fiecare proiect de succes.

O româncă este profesor în inginerie și știința calculatoarelor, iar o lume întreagă e ochi și urechi la tot ce face și gândește. Și, prin tot ce realizează, ne duce pe toți, în viitor.

sursa:stirileprotv.ro

Premierul Marcel Ciolacu/Reacție la decizia CCR de anulare a primului tur alalegerilor prezidențiale
National duminică, 22 decembrie 2024, 13:33

PSD și PNL, gata să colaboreze din nou. Liberalii acceptă un viitor premier social-democrat. Candidat comun la Cotroceni

PSD și PNL, gata să colaboreze din...

PSD și PNL, gata să colaboreze din nou. Liberalii acceptă un viitor premier social-democrat. Candidat comun la Cotroceni
Masa de Crăciun – meniul complet de sărbători. Ce să nu lipsească de pe masa festivă de Crăciun
National duminică, 22 decembrie 2024, 09:00

Masa de Crăciun – meniul complet de sărbători. Ce să nu lipsească de pe masa festivă de Crăciun

Masa de Crăciun - meniul complet de...

Masa de Crăciun – meniul complet de sărbători. Ce să nu lipsească de pe masa festivă de Crăciun
Piața Matache din București a fost cuprinsă de flăcări. Cauza incendiului nu este cunoscută
National sâmbătă, 21 decembrie 2024, 19:59

Piața Matache din București a fost cuprinsă de flăcări. Cauza incendiului nu este cunoscută

Piața Matache din București a fost cuprinsă de flăcări. Cauza incendiului nu este...

Piața Matache din București a fost cuprinsă de flăcări. Cauza incendiului nu este cunoscută
Incendiu puternic la mai multe magazine din București. A fost emis mesaj RO-Alert, din cauza degajărilor de fum
National sâmbătă, 21 decembrie 2024, 09:00

Incendiu puternic la mai multe magazine din București. A fost emis mesaj RO-Alert, din cauza degajărilor de fum

Incendiu puternic la mai multe magazine din București. A fost emis mesaj RO-Alert, din cauza degajărilor de...

Incendiu puternic la mai multe magazine din București. A fost emis mesaj RO-Alert, din cauza degajărilor de fum
National vineri, 20 decembrie 2024, 18:01

Președintele Iohannis a promulgat legea privind Codul Silvic

Legea privind Codul Silvic a fost...

Președintele Iohannis a promulgat legea privind Codul Silvic
National vineri, 20 decembrie 2024, 16:27

Polonia rămâne un contributor major la Brigada Multinaţionala Sud-Est de la Craiova

Ministrul Apărării din Polonia s-a întâlnit ci militarii polonezi din Brigada Multinaţională Sud-Est din...

Polonia rămâne un contributor major la Brigada Multinaţionala Sud-Est de la Craiova
National vineri, 20 decembrie 2024, 15:22

Președintele Klaus Iohannis atacă la CCR legea de aprobare a ordonanței privind amnistia fiscală

Klaus Iohannis atacă la CCR legea de aprobare a ordonanței privind amnistia...

Președintele Klaus Iohannis atacă la CCR legea de aprobare a ordonanței privind amnistia fiscală
National vineri, 20 decembrie 2024, 08:52

Prima ședință a noului Parlament. Cei 465 de senatori și deputați depun astăzi jurământul. Cum arată Legislativul

Prima ședință a noului...

Prima ședință a noului Parlament. Cei 465 de senatori și deputați depun astăzi jurământul. Cum arată Legislativul