Oferte accesibile la magazinul Finantelor Gorj
Publicat de Cosmin Meca, 23 ianuarie 2016, 09:41
Jeanşi, bluze, sacouri, geci, haine de copii sunt doar câteva dintre produsele care pot fi găsite, în această perioadă, la magazinul de valorificare al mărfurilor confiscate din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Gorj. Preţurile sunt accesibile, între 15 lei pentru rochii sau pantofi sport și 120 de lei pentru un costum bărbătesc. Programul de funcţionare al magazinului este de luni până joi, între orele 10.00 – 14.00, iar vineri, între orele 10.00 – 12.00. Toate veniturile încasate prin magazinul de valorificare a bunurilor confiscate se virează la bugetul statului. Anul trecut, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj a realizat, prin magazinul propriu, venituri în valoare totală de peste 66.000 de lei.