Olt. Acțiuni de verificare a legumelor și fructelor din țări terțe și comerț intracomunitar
Publicat de Cosmin Meca, 12 aprilie 2019, 17:00
În perioada aprilie-mai, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt va desfăşura acţiuni de control pentru verificarea agenţilor economici care derulează operaţiuni de import din ţări terţe şi/sau din comerţ intracomunitar de legume și fructe destinate comercializării pe piaţa României, precum şi verificarea conţinutului de reziduuri de pesticide la acestea.
În acest sens vor fi verificate unităţi de depozitare, transporturile rutiere de legume și fructe, unităţi de comercializare a acestora, iar în caz de suspiciuni vor fi prelevate probe în vederea determinării conţinutului de reziduuri.
În timpul controalelor se va urmări verificarea respectării cerinţelor de igienă, a condiţiilor de manipulare şi transport a acestora, a trasabilităţii loturilor de legume/fructe (existenţa documentelor care însoţesc marfa pe timpul transportului/la unităţile de depozitare/comercializare), informarea corectă a consumatorilor, termenul de valabilitate.
Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt, Compartimentul de Control Reziduuri, este unul din cele trei laboratoare desemnate de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru a efectua determinări pentru o gamă largă de reziduuri de pesticide (84 de pesticide) din legumele şi fructele provenite din import din ţări terţe şi/sau din comerţ intracomunitar, precum şi de la cele autohtone.
Rezultatele controalelor vor fi făcute publice la finalizarea acţiunii.