Olt: focare de varicelă la două școli
Publicat de Puiu Vulea, 25 martie 2022, 19:27
Direcția de Sănătate Publică Olt informează că la două unităţi şcolare, din localităţile Vitomireşti şi Negreni, a fost instituit focar de varicelă şi se iau măsuri de prevenire a răspândirii bolii, după ce, în ultimele două luni, 27 de copii s-au îmolnăvit.
Principalele măsuri pe care trebuia să le ia unităţile de învăţământ pentru a limita răspândirea varicelei în colectivităţile de copii sunt aerisirea încăperilor, curăţenia şi dezinfecţia.
Varicela este boală cu transmitere aerogenă, cu înaltă contagiozitate, iar copiii bolnavi trebuie să stea acasă timp de 21 de zile, perioada în care sunt contagioşi.