OMS va acorda asistenţă tehnică Ministerului Sănătăţii
Publicat de Puiu Vulea, 28 august 2018, 20:47
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va acorda asistenţă tehnică Ministerului Sănătăţii pentru elaborarea unui nou cadru legal în domeniul sanitar. Acest lucru a fost stabilit astăzi, la o întâlnire a ministrului Sorina Pintea cu reprezentanţi ai organizaţiei. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, în prezent, o echipă de specialişti lucrează la elaborarea noului cod de legi ale sănătăţii, în cadrul unui proiect pentru care ministerul a accesat finanţare externă. De asemenea, reprezentanţii Biroului Regional din Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii vor acorda asistenţă tehnică pentru elaborarea unor documente de lucru în cadrul evenimentelor din domeniul sănătăţii ce se vor desfăşura anul viitor, în timpul preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.