Opera din Dubai se deschide ASTAZI cu recital Placido Domingo
Publicat de Cosmin Meca, 31 august 2016, 12:10 / actualizat: 1 septembrie 2016, 8:56
Opera din Dubai va fi inaugurată astăzi printr-un recital susţinut de celebrul tenor Placido Domingo şi de orchestra operei din Trieste. Clădirea, amplasată în centrul metropolei, aduce aminte de o navă tradiţională arabă şi poate găzdui 2000 de spectatori. Doar în primele 4 luni de la deschidere sunt programate aproape 50 de concerte.
În afară de Placido Domingo, care va inaugura în 31 august prima stagiune a Operei din Dubai, programul cuprinde și Bărbierul “din Sevilla” de Rossini și musicalul “West Side Story”.
Emiratul găzduiește o largă paletă de manifestări culturale, cu concerte regulate ale unor muzicieni arabi și occidentali, un festival anual de film și salonul Art Dubai, consacrat artelor plastice.
Forma construcției se inspiră din tradiția comercială a orașului portuar, fiind asemănătoare unei ambarcațiuni de lemn, utilizate încă în transportul maritim regional.
Sala de 2.000 de locuri își poate modifica configurația, putând fi folosită ca teatru, sală de concert sau spațiu pentru banchete și alte manifestări, conform site-ului internet al operei. Nu a fost dezvăluit costul acestui edificiu.