Opinii despre reducerea TVA
Publicat de Cosmin Meca, 3 mai 2015, 16:12
Patronatele din industria alimentară susţin că reducerea TVA de la 1 iunie va aduce nu numai scăderea preţurilor la raft, ci şi creşterea calităţii produselor româneşti. Preşedintele asociaţiei Romalimenta, Sorin Minea, a explicat astăzi, că până acum, procesatorii din ţară se concentrau mai mult pe metodele de scădere a preţului pentru a face faţă concurenţei produselor din import. Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, va face o monitorizare a preţurilor din magazine, dar şi campanii pentru creşterea încrederii în produsele autohtone. După 1989, nu a avut loc niciodată o scădere a preţurilor la alimente, care acum au ajuns să fie aproape la fel ca cele din Germania.